Vineri – munca multa…cat cuprinde… pana aproape de 11 noaptea. Am picat franta de oboseala. Sambata la 7 dimineata eram deja echipata, gata de scandal (a se citi „munca”). Si am muncit ceva si sambata, pana pe la 3. Dupa un cheeseburger, cartofi prajiti si un shake (asta mi-a fost micul dejun, pranzul si putin din cina), am luat-o agale spre munte. Mai exact, la Moeciu de Sus, la pensiunea Blue Cow, unde am si ajuns pe la 6 ceva, obosita, infometata, batuta de vant si de ploaie. Vant… coafura nu rezista, ploaie…. parul meu e vraiste. De cum am pus adidasul in iarba uda, cand am dat sa cobor din masina, o aud pe zuza de mama ca ma striga pe geam de la bucatarie. Pe langa vila, probabil la o tigara, era Vio. Intram in vila, cercetez, curioasa, din priviri, locul. Dragutza, amenajata super, caldurica, se auzea o nu stiu ce melodie, mi-aduc aminte ca era de topaiala. La „butoanele” de la laptop era Alex. Am facut cunostinta si beleam ochii dupa bucatarie, sa ajung la fete, caci da… erau gospodine. In bucatarie le gasesc pe Ada, Simo (cioparteau niste parti de pui morti) si Andra (ciopartea niste castraveti). Le-am pupacit, rugandu-le sa tina cutitele cat mai departe de mine, ca-s cuminte. 🙂
Au mai semnat condica: Alex (alt Alex), Emma, insotita de iubit, si bineinteles, fii-mea, ce s-a lasat asteptata ca o mirandolina ca nimeni nu stia pe unde disparuse.
Am pus putina dragoste si m-am concentrat sa iasa bucatile bune pe gratar (ceea ce s-a si intamplat, ori ne era noua mult prea foame). Ne-a plouat pe langa gratar, ne-am plimbat romantic prin ploaie, am papat, am ras, ne-am zbenguit, am dansat ratusca, meneaito, macarena, lambada (ce mai, un adevarat maraton…. miscare, nene, nu gluma!), am facut pe dj-ul putin, ne-am cunoscut mai bine pe cat posibil, dupa care am cedat… fizic… adica somnul isi cerea drepturile. Am lasat lumea sa se distreze in continuare pana la epuizare. Somnul a fost atat de dulce si odihnitor. O lumina puternica m-a facut sa deschid ochii… primul impuls… m-am bucurat … era soare afara…. in nici 3 secunde s-a intunecat, ca mai apoi sa se lumineze iarasi si tot asa. Niste jaluzele verticale portocalii. Ma gandeam unde sunt, ca si locatie, desi stiam unde sunt, in bratele ce ma strang cu putere la piept in fiecare dimineata. Galagie. Se trezise lumea. Ma uit la ceas… 9:40. O gustare, bagajul aruncat in masina, o mica escapada la Bran si am tulit-o spre capitala pe traseul Rucar-Campulung-Pitesti-Bucuresti. O buna portiune de drum cam zguduie masina, daaaaaaaaaaaaar… peisajele compenseaza! Am facut poze din mers, am oprit sa facem poze, am vizitat Mausoleul (foarte interesant, chiar era facut un camp de lupta in miniatura, cu soldatei, lumini, efecte sonore, cat sa te transpui, m-a uimit „cosciugul” din sticla in care erau la gramada ramasitele eroilor), am inspirat adanc din toate nuantele de verde ce imi bucurau ochii si sufletul si ma linisteau intr-o secunda. Si nu m-am saturat. De natura…. de tot ce e frumos in natura… nu o sa ma satur niciodata. Am plecat cu ploaia, ne-am intors cu ploaia.
Pun cateva poze ce nu cred ca pot exprima ceea ce sufletul meu simtea cand se „hranea” pe viu cu mirosul lor, cu nuantele lor, cu aerul de acolo, combinate toate cu putina dardaiala. 😀
O sa revin eu sau macar va dau linkul cu pozele de la Vaca Albastra…
In ultima vreme, au tzipat urmatorii