In rolul de mamica si bunica model …. candva… odata… ca niciodata :)

Chiar ma gandeam ce sa scriu in seara asta … si Mihi mi-a dat ideea. Ca o sa fiu o bunicutza inteleapta.

Sa incepem cu inceputul. Eu, fata, singura la parinti, n-am avut restrictii. Plecam in tabara sau in oras, ai mei nu ma sunau in disperare sa ma verifice. Ma vedeau ca imi fac bagajul, asa ii anuntam ca plec la mare sau la munte. „Cat stai?” „Nu stiu, vorbim, va zic cand ma intorc”. Eram tanara si revoltata uneori, si nu vroiam sa dau explicatii, eram si inca sunt o fire tare, nu am suportat niciodata sa fiu controlata, sa dau explicatii inutile. La cat de zuza eram, am patit-o o data. Au plecat ai mei in Grecia intr-o frumoasa dimineata, am vorbit cu ei pe la pranz… si sa ii sun seara sa ii intreb cum e … imi intra robotul, telefonul inchis. Mai stau 10 minute, sun iarasi, telefonul inchis. Deja incepusem sa-mi fac griji. Nu exagerez, n-am dormit toata noaptea, imi venea  sa plang si am si varsat vreo 2 lacrimi, am sunat cred ca de 100 de ori, am facut un milion de scenarii. La 8 am plecat la munca, m-am luat cu treaba si am mai uitat. La 12 am zis sa mai sun o data.. si suna!!! Si raspunde tata si l-am luat in niste ture de cred ca ma pomeneste si acum „Ce s-a intamplat cu telefonul? Vreti sa ma imbolnavesc de inima? Sa nu va mai prind ca imi mai faceti asa ceva. De acum inainte, ma sunati dimineata si seara sa stiu eu ca sunteti bine„. Nu mai avusese baterie si nu avea incarcator, cumparase unul de acolo. Pana au venit acasa, am avut grija sa-i sun si dimineata si seara, macar ca doar ii intrebam ce fac, cum e vremea si inchideam. De-abia atunci mi-am dat seama ce-o fi fost in sufletul lor cand eu plecam de nebuna, bine ca oricum aveau incredere in mine, stiau ca am capul pe umeri si nu am facut nimic sa ii supar… dar totusi…

Acum cand plec ii sun mereu sa-i anunt ca am ajuns bine, ii sun zilnic sa vedem ce facem fiecare. Sper sa nu fiu o mama, si mai tarziu o bunicuta, cicalitoare „nu te duci acolo”, „nu sta tarziu”, „nu aia”, „nu aialalta”, „n-ai voie”.

Pana acum nu ma pasioneaza gatitul, poate mai tarziu m-oi suci. Si ce bunica as fi fara sa fac tot felul de prajituri, eu asa imi aduc aminte de cand mergeam la bunici. Imi faceau toate poftele, imi facea mamaia mea toate bunatatile.

Publicitate

De Paste

Vinerea mare. Sarbatoare. Post negru (nu eu).

Si daca e vineri, suntem fericiti, ca sambata e ca si venita. Dar daca e Vinerea Mare, sambata e mai speciala.

Acum, ca sunt mai „batrana”, parca nu mai stiu sa ma bucur de sarbatori. Cand eram mai mica, Pastele era special. In saptamana mare se dadeau in fiecare zi filme cu Iisus, acum nu vedem decat impuscaturi, violuri, stiri oribile.

In saptamana mare din tineretile mele, lucrurile se petreceau cam asa. Mama facuse greseala sa-mi spuna ca de Paste trebuie sa ai ceva nou (imbracaminte, incaltaminte), drept urmare in saptamana aia mergeam la probat haine. Pe vremea de care va zic eu, nu eram asa mofturoasa la haine, ca oricum le alegea mama si eu le purtam. Sa fi avut vreo 7 ani. Nu lipsea un dres alb, imaculat, mai gros sau mai finutz, dupa cum era vremea. Mama ma imbraca mereu in fusta. Duminica dimineata, pe la 8, ne incaltam amandoua, eu eram mai rapida, o zbugheam pe scari si fugeam repede afara. O asteptam pe bancutza din fatza scarii sa coboare si ea. Mi-aduc aminte perfect! Era racoare, nu frig, dar stiam senzatia, asa era de fiecare Paste, cand plecam mi-era putin racoare si cand ne intorceam de la biserica imi era foarte bine. Ma lua mama de manutza si mergeam spre biserica, pe jos, noi doua. Stateam la o coada destul de mare (asta uram cel mai mult) ca sa luam paste. (nu paste fainoase, ci bucatelele de paine sfintite ce se dau in ziua de Paste). Dupa ce luam paste, aveam o misiune bine stabilita, din curtea bisericii rupeam 2 manitze de iarba si ne intorceam acasa. Puneam iarba in fatza usii, cica asa era bine. Bagam vreo 10 oua intr-o punguta si fugeam afara la copii, dadeam strigarea si ieseau si ei cu oua si incepeam „campionatul”. I-am pacalit intr-un an, am avut un ou de lemn foarte reusit, nu si-a dat seama nimeni, dar le-am spus intr-un final 🙂

Mi-e dor de vremurile alea. Acum nici sa ma agit cu imbracatul nu mi-a mai iesit, de fapt am incercat, azi am fost vreo 4 ore aproape prin magazine, sa-mi caut o rochita, nici prea eleganta, nici prea de zi cu zi, n-am gasit nimic sa-mi fie pe plac. Sunt mai ciufuta, muncesc mai mult, nu mai am timp sa stau sa vad un film cu Iisus, cu invierea Domnului. Sunt prinsa in rutina, alergatura dupa bani, nu mai merg la biserica. Merg sa iau lumina sambata noaptea, dar de multe ori nu intru ca e lume multa, iau lumina cand se ajunge la mine si plec acasa. Am noroc cand e frumos afara ca se tine slujba afara si mai ascult si eu ceva. Mi-e rusine de mine asa ignoranta. Dar cand am cate o problema, imediat imi aduc aminte de Dumnezeu si ma rog. Asa suntem noi oamenii. Uneori mai iau si pastele, nu de alta dar raman in oras sa petrec si cand plec spre casa pe la 4-5 dimineata trec si pe la biserica. N-am inteles de ce cand Domnul invie, cand e mare sarbatoare, noi mergem in discoteci. Asta o sa fac si anul asta, o sa merg la restaurant. Duminica vreau sa stau acasa, cu familia mea toata (mama, tata, izbitul, bunicii, catzelul) si sa merg in vizite la celelalte persoane care imi sunt dragi. As vrea sa nu ma imbuib cu diverse mancaruri bune. Ca asa patesc, trebuie sa mananc peste tot pe unde mergem ca pe urma se supara lumea. Si as vrea sa am o perioada de liniste, atunci cand iau pastele dimineata pe nemancate, sa ma rog pentru sanatate, sa ma rog sa fie intelegere, iubire si intelepciune in inimile noastre. Sa fim mai buni, sa apreciem si sa multumim pentru ceea ce avem.

Sper ca in aceste zile sfinte care vin sa fiti in sanul familiei sau alaturi de persoanele care va sunt dragi.

Paste Fericit tuturor!