Ieri a venit o tanti foarte dragutza cu un morman de foi scrise si poze si a zis ca vrea sa-i fac o carte copertata, scris cu auriu pe coperta, sa fie ceva gigea, ca e pentru sotul ei, cadou pentru cei 20 de ani de casnicie.
Foarte dragutz am zis, am rasfoit putin, viata lor in poze si cuvinte. Induiosator.
Azi insa, cand am inceput sa tastez, am simtit cum mi se zbarleste pielea pe mine.
„Dupa 20 de ani alaturi de tine … iti multumesc pentru tot si nu mai vreau sa-ti spun decat: TE IUBESC!
….
Dragostea ta mi-a fost cel mai scump dar …”
” O poveste fara sfarsit sta scrisa in inimile noastre, o poveste ce am inceput-o impreuna in urma cu 20 de ani, tinandu-ne de mana, privindu-ne in ochi si zambind fericiti …. povestea noastra va continua si tu vei fi iubit asa cum meriti, sa ne iubesti si tu asa cum ne dorim, sa ne fii aproape si sa ne luminezi vietile cum ai facut-o si pana acum …”
Si acum cand am scris iarasi aceste randuri, simt cum s-a zbarlit pielea pe mine. Poate suna siropos… dar e de admirat.
Saptamana trecuta am vazut 2 batranei tinandu-se de mana, plimbandu-se in parc. Si ma gandeam… vreau si eu asa ceva, vreau si eu o iubire sa reziste in timp, sa am cu cine sa ma plimb de mana la 80 de ani.
Poate ca n-a fost totul lapte si miere toti acei 20 de ani, dar lucrurile urate s-au uitat, si-aduc aminte si de clipele grele pe care le-au depasit tot impreuna, cum baiatul lor i-a tinut uniti.
Iubirea cica se duce odata cu timpul, cu mormanul de griji care creste de la an la an, ramane respectul, comunicarea si intelegerea.
Eu pe oamenii astia ii respect. Ii respect pentru ca au stiut sa reziste, pe doamna o respect pentru ca ii face sotului o asemenea surpriza. Ii respect pentru ca in toate pozele se citeste fericirea in ochii lor, ii respect pentru cum se privesc, pentru cum se tin de mana.
Fiti fericiti! 
In ultima vreme, au tzipat urmatorii