Ca la noi…

In seara asta frumoasa de joi am hotarat sa merg la o pizzerie deschisa de cateva zile. Si-asa planuiam de ceva timp sa ies in oras cu o prietena si nu prea ne-a iesit pasenta, in seara asta s-a intamplat minunea. Dupa ce am dat cateva ture de oras sa ne mai punem la curent cu barfele, parchez in apropierea pizzeriei, intram, frumos… plasme, mese frumoase, scaune masive nu d-alea din inox de fast-food. E cu autoservire, adica trebuie sa alergi tu pentru toate. Hmmm, imi dau geaca jos…. si dau o tura de restaurant, asa… vizual… descopar casa, ma duc sa o intreb pe tanti ce trebuie sa fac pentru a intra in posesia a 2 bucati de pizza intreaga. Cica sa comand la ea, sa platesc, tin bonul, ma duc peste 15 min sa iau pizza. Bun, hai ca stiu sa fac asta, ca asa e si la SpringTime, Sherrif’s si alte locuri unde mai papam prin studentie prin capitala. Dau comanda, achit, ma duc spre masa. Ma asez… vorbim putin, imi dau seama ca nu avem pai, nu avem nici o sticla cu ceva bautura racoritoare in care sa fi stat un pai. Ma ridic, ma duc la tanti de la casa:

– Nu va suparati, unde pot sa comand si eu un suc? La d-voastra?

– Ce anume?

– Un suc, unde pot sa comand si eu?

– Sos?

– Nu, doamna. SUC!!!!

– Aaaaaa, la bar, acolo in dreapta d-voastra.

-Multumesc.

Incep traseul spre bar. Ajung, cer sucurile, le achit, am grija sa nu uit sa iau 2 paie. Ma intorc la masa. Cand ajung la masa, prietena mea imi zice ca i-a spus cineva cat am fost eu dupa suc sa merg sa iau pizza ca e gata. Ma execut, incep tura spre locul de unde trebuia sa iau pizza. Ajung acolo, imi dau seama ca nu am bonul cu mine, alt drum, deja devenea penibil.

– Ma scuzati, am dat si eu comanda de o capriciosa si o pizza vegetariana, pot sa le iau?

– Nu, ca acum le fac!

– Da?!? Bine.

Ma intorc la masa. Mai vorbim, mai glumim, trec 15 minute, ma mai intorc sa vad ce zice nenea cu pizza. Il vad ca imi face semn sa merg ca e gata. Ma ridic increzatoare, iau bonul ca nu cumva sa mai fac un drum, ma prezint, iau pizza, ii dau bonul, mi-l da inapoi, deci nu trebuia, dar a zis tanti de la casa ca mi-ar sta bine sa mai am inca o grija pe cap, grija bonului. Ajung invingatoare cu cele 2 pizza la masa. Cand ma asez si savuram mireasma, imi dau seama ca n-avem tacamuri…. deci…. m-am mai uitat in jur, n-am vazut, inseamna sa ma duc iar la tanti de la casa, sa stau 3 min sa o lamuresc ce vreau, sa ma duc cine stie unde sa mai iau tacamuri. Mai bine lasa… mancam cu mana, asa se mananca pizza 🙂 Ce-i drept, mi-a placut, acum nu stiu daca mi s-a parut buna ca a fost ea buna sau ca mi se facuse foame dupa atata alergatura pentru doua pizza si doua sucuri.

Prefer, cand ies in oras, sa stau linistita pe scaunul meu, la masa mea si sa imi aduca altcineva pizza. Sau sunt prea comoda uneori.