In rolul de mamica si bunica model …. candva… odata… ca niciodata :)

Chiar ma gandeam ce sa scriu in seara asta … si Mihi mi-a dat ideea. Ca o sa fiu o bunicutza inteleapta.

Sa incepem cu inceputul. Eu, fata, singura la parinti, n-am avut restrictii. Plecam in tabara sau in oras, ai mei nu ma sunau in disperare sa ma verifice. Ma vedeau ca imi fac bagajul, asa ii anuntam ca plec la mare sau la munte. „Cat stai?” „Nu stiu, vorbim, va zic cand ma intorc”. Eram tanara si revoltata uneori, si nu vroiam sa dau explicatii, eram si inca sunt o fire tare, nu am suportat niciodata sa fiu controlata, sa dau explicatii inutile. La cat de zuza eram, am patit-o o data. Au plecat ai mei in Grecia intr-o frumoasa dimineata, am vorbit cu ei pe la pranz… si sa ii sun seara sa ii intreb cum e … imi intra robotul, telefonul inchis. Mai stau 10 minute, sun iarasi, telefonul inchis. Deja incepusem sa-mi fac griji. Nu exagerez, n-am dormit toata noaptea, imi venea  sa plang si am si varsat vreo 2 lacrimi, am sunat cred ca de 100 de ori, am facut un milion de scenarii. La 8 am plecat la munca, m-am luat cu treaba si am mai uitat. La 12 am zis sa mai sun o data.. si suna!!! Si raspunde tata si l-am luat in niste ture de cred ca ma pomeneste si acum „Ce s-a intamplat cu telefonul? Vreti sa ma imbolnavesc de inima? Sa nu va mai prind ca imi mai faceti asa ceva. De acum inainte, ma sunati dimineata si seara sa stiu eu ca sunteti bine„. Nu mai avusese baterie si nu avea incarcator, cumparase unul de acolo. Pana au venit acasa, am avut grija sa-i sun si dimineata si seara, macar ca doar ii intrebam ce fac, cum e vremea si inchideam. De-abia atunci mi-am dat seama ce-o fi fost in sufletul lor cand eu plecam de nebuna, bine ca oricum aveau incredere in mine, stiau ca am capul pe umeri si nu am facut nimic sa ii supar… dar totusi…

Acum cand plec ii sun mereu sa-i anunt ca am ajuns bine, ii sun zilnic sa vedem ce facem fiecare. Sper sa nu fiu o mama, si mai tarziu o bunicuta, cicalitoare „nu te duci acolo”, „nu sta tarziu”, „nu aia”, „nu aialalta”, „n-ai voie”.

Pana acum nu ma pasioneaza gatitul, poate mai tarziu m-oi suci. Si ce bunica as fi fara sa fac tot felul de prajituri, eu asa imi aduc aminte de cand mergeam la bunici. Imi faceau toate poftele, imi facea mamaia mea toate bunatatile.

M-am chinuit sa gasesc un titlu si nu mi-a iesit :)

A treia zi de Paste.

Ora 20:58.

Ajung si eu acasa. Dupa o zi de munca. Ziua de munca dupa leneveala de Paste, e o placere si pentru voi, cred 😛

Stateam si haleam o clatita plina cu finetti si ma uitam la tv. La a 3-a clatita am prins curaj sa ma gandesc ce am mai facut zilele astea, ce efect benefic a avut Pastele asupra mea. O parte stiti si voi. Si am ajuns la concluzia ca am mancat si am dormit cat pentru 2 vieti si cautam o explicatie, am gasit una „sunt in crestere” 😀

Si totusi am o multumire. Stiti vorba aia „ne vedem din joi in Paste”. Eeee, la mine se aplica, doar ca o adaptez „vorbim/ne vedem din Craciun in Paste”. Zic asta pentru ca zilele astea am avut timp sa vorbesc cu toate persoanele pe care le consider dragi si carora nu le acord suficient timp datorita muncii, ba chiar am reusit sa si iesim in oras, mai pe fuga, mai printre gratare… Si am o agenda destul de plina la telefoane…. juma’ din lista aia primeste mesaje numai de Craciun si Paste, hai si de revelion daca nu sunt plecata din tzara.

 Update (ora 00:52)

Mi-am adus aminte ceva prea bestial 🙂 n-aveam cum sa nu va zic, sa radeti si voi de mine, nu numai eu singura.

Aseara, inainte sa imi scot o prietena la un suc, ma indrept spre „locul meu” de parcare, adica in 99% din cazuri nu e ocupat si imi parchez masina acolo, cand e ocupat ma orientez la fatza locului dupa posibilitati. Ies din scara, ma indrept spre locul cu pricina. Apas pe telecomanda, licare becul de pe telecomanda, nu sar sigurantele, mai apas o data, nimic, dau de 2 ori cu telecomanda de masina ca m-am gandit ca poate n-o face bateria atingere pe undeva, mai apas inca o data….pauza… deja ma gandeam sa o descui cu cheia, dar stiam ca daca descui cu cheia si e alarma inca pusa, urla, lume pe la scari, un tip pe atv la 20 m de mine, nu puteam sa ma fac de ras in halul asta, stateam, ma uitam la masina, ma uitam la sigurantele de la usi, apasam in continuu pe butonul cu pricina, nu vroia sa se deschida si pace. Dupa ce incepuse sa-mi apara prima broboana de transpiratie si nervi… nenea cu atv-ul zice suav cu zambet strengar „domnisoara, masina dvs. e parcata 2 locuri mai incolo ca licare alarma”.

Am inceput sa rad singura, nu-mi venea sa cred!!! Pe locul meu era parcata o masina care intamplator era aceeasi marca, aceeasi culoare, si cum soarta e necrutatoare, nu imi mai bipaie alarma cand se incuie si descuie, deci putea sa fie masina mea si in spatele meu ca tot nu mi-as fi dat seama, eram prea concentrata pe masina altcuiva.

Ce sa mai, aventuri 🙂