Roman – partea a 18-a

Eve era in pat. Imbracata, incaltata, cu bagajul pregatit. Era pierduta printre ganduri. Se aud batai in usa intredeschisa. Era Celia.

C: A venit Sebi, n-ai auzit? Vrei sa pierzi avionul?

E: Vino putin, te rog. Ia loc langa mine.

C: Eve, hai ca nu e timp. Intarzii. Ce s-a mai intamplat?

E: Alex… e in spital, a fost in coma. Si eu am aflat adineauri.

C: Cum asa?

E: Accident de masina.

Celia o ia in brate pe Eve.

C: Chiar nu stiu ce sa-ti zic. O sa vezi tu cand ajungi acasa.

E: Mda… parca era prea frumos sa fie adevarat. Nu puteam sa am eu norocul asta.

C: Nu mai zice asa. Ca esti norocoasa.

E: Da’ ce norocoasa! Cand imi faceam planuri de nunta si de mutat cu Sebi… ma loveste bomba.

C: Eve… esti fata desteapta si puternica! Tu stii ce e mai bine pentru tine! Si stiu ca vei lua cea mai buna decizie! Hai, sus! Te asteapta, Sebi!

Eve o imbratiseaza tare-tare pe Celia.

E: Imi esti ca o sora. Iti multumesc ca m-ai primit in casa ta, ca mi-ai fost aproape. Te sun cand ajung.

C: Sentimentul e reciproc. De-abia astept sa ne revedem. Cat mai curand. Drum bun si ai grija ce faci!

Sebi o asteapta. O saruta, ii ia bagajul, ii deschide portiera. Au pornit spre aeroport.

Eve e foarte tacuta. Sebi decide sa o lase in pace si sa astepte sa isi doreasca ea sa vorbeasca cu el. Si asteapta, si asteapta… si nimic. In avion, incearca sa afle ce se intampla:

S: Mi-aduc aminte de cand am plecat spre Paris… cum stateai langa mine si nu am schimbat 2 vorbe… asa e si acum… ce te framanta?

E: Nimic

S: Hai Eve, nu esti tu. Ce s-a intamplat?

E: Lasa…. nu te ingrijora ca nu e ceva grav. Sper.

S: Ce nu e grav? Poate pot sa te ajut!

E: N-ai cu ce. Ooooof.

S: Eve, uita-te la mine. Daca ar trebui sa stiu, mai bine zi-mi. Gasim impreuna o solutie.

E: Alex e in spital. A fost in coma si trebuie sa ma duc la el la spital dupa ce aterizam. Ma vor astepta ai mei.

S: Iti voi cunoaste parintii?

E: Nu pot sa le spun ca sunt cu tine… Ei m-au menajat sa-mi spuna ca e Alex in coma, eu cum sa le zic ca-l inselam?

S: Eve…

E: Sebi, trebuie sa ma intelegi, nu pot sa il las asa pe patul de spital. Sa vad care e situatia si pe urma vad cum abordez problema. Pana atunci nu trebuie sa stie nimeni nimic de noi. Da?

S: Cum vrei tu.

 E: Nu vreau sa te pierd. Oricum inima mea e la tine.

S: Iubita mea… o sa fie bine.

 Avionul aterizeaza. Eve si Sebi coboara. Merg de mana. Cand se apropie de sala de asteptare din aeroport, Eve isi trage mana. Doar nu era sa ii vada parintii ei. O asteptau. Eve sare in bratele mamei. Isi imbratiseaza si tatal. Il prezinta pe Sebi, un coleg de facultate. Si pleaca. Eve cu parintii. Sebi singur. Erau disperati. Se cautau cu privirea. S-au urmarit pana n-a mai fost posibil. Privirile lor erau totul. Prin privire se imbratisau, prin privire se sarutau de ramas-bun, prin priviri isi spuneau tot.

In masinile incep povestile. Din una in alta:

E: Ce s-a intamplat cu Alex?

Mama: Pai a fost pe la noi intr-o seara… nu a baut, nu nimic, a plecat devreme. A intrat un nenorocit in el. Am aflat a doua zi, am stat cu el si cu parintii lui la spital. A fot grav de tot.

E: Si mie de ce nu mi-a zis nimeni?

M: Ce era sa faci Eve? Crezi ca daca veneai mai repede sau nu mai dormeai, se rezolva ceva? Daca, Doamne fereste, se intampla ceva, te anuntam.

E: Si acum e mai bine?

M: Da, e constient. Era nerabdator sa te vada. Te iubeste mult baiatul asta. Foarte greu a rezistat cat ai fost plecata.

E: Da…

M: Ce da? Nu esti bucuroasa ca o sa va vedeti?

E: Ba da…

Ajunsesera la spital. Se indreapta spre salonul unde era Alex. Eve se opreste in fata usii, inspira adanc… ca si cand si-ar fi facut curaj… ciocane la usa… intra. Ramane socata. Alex era un morman de pansamente peste pansamente, vanatai, rani, arsuri. Ar fi exclamat ceva, dar s-a oprit.

A: Eveeee, ai venit!

E:  Da, buna! Cum iti e?

A: Mai bine! Acum ca esti langa mine. Te-as imbratisa, dar nu pot.

Si zambeste. Eve se aseaza langa el.

E: Cum s-a intamplat asta?

A: Nu mai conteaza. O sa fiu bine. Mi-a fost dor de tine. De 2 zile numar si secundele pana sa vii.

E: Nu mai vorbi. Acum sunt aici. Odihneste-te.

A: Ba trebuie sa vorbesc. Ca am repetat in gand de atatea ori.

E: Ce anume?

A: Dumnezeu mi-a mai dat o sansa. La viata. La fericire. Mi-am vazut moartea cu ochii. M-a schimbat mult accidentul asta. Am invatat sa apreciez fiecare gura de aer, fiecare persoana de langa mine.

E: Intr-adevar. Bine ca nu s-a ajuns la altceva si ca o sa te faci bine.

A: Am un regret. Imi propusesem sa te astept la aeroport, cu flori, sa-ti spun cat te iubesc, ca nu pot sa traiesc fara tine si plecarea ta m-a facut sa imi doresc sa nu mai pleci de langa mine.

Eve nu zice nimic. Inghite in sec. Se gandeste la Sebi.

A: Flori… si o portavoce… sa auda toata lumea ca vreau sa fii sotia mea. Sa aplaude multimea. Sa fie ceva special.

E: Alex… eu….

A: Shhht. Nu trebuie sa zici nimic. O sa ma fac eu bine si o sa zici atunci. DA.

E: Da?

A: Da! In fata ofiterului starii civile. Eve, asa plin de vanatai, urat, ca un monstru plin de pansamente ce sunt acum, vrei sa imi faci onoarea de a fi sotul tau pentru toata viata?

E: Alex…. termina cu prostiile.

A: Nu sunt prostii. Te iubesc. Ma iubesti. De ce sa mai pierdem timpul?

E: Esti inca sub influenta accidentului, lasa… ca mai vorbim.

A: Nu sunt sub influenta a nimic. Decat poate a ta. Nu intelegi? Mi-am dat seama ca pot pierde tot intr-o secunda fatala. Eu pentru tine traiesc. Langa tine vreau sa traiesc. Vreau sa fii sotia mea! Daca si tu vrei, bineinteles….

E: Alex, ma mai gandesc, da? M-ai luat prin surprindere. Crezi ca e asa simpla casatoria? Unde stam? Ce facem? Cum ne intretinem?

A: Se vor rezolva toate.

Intra o asistenta cu pastile.

E: Te las sa te odihnesti. Vorbim mai tarziu.

Iese cu ochii plini de lacrimi.