Arhivă pentru 2 iulie 2009

Roman – partea a 11-a

Zilele trec.. mult prea banal. Facultate, weekend acasa, Alex, plecat la facultate. Eve simte ca parca trece viata pe langa ea. Ca a intervenit rutina. Plus ca se apropia sfarsitul anului I de facultate. Cand trecuse un an? Inca un an!

Intr-una din zile, pe cand era la cursuri, intra decanul in sala de curs. Si striga doua nume. Printre care si al Evelinei. Datorita rezultatelor, a fost aleasa sa mearga la Paris o luna intr-un schimb de experienta. Se alegeau cate 2 studenti din fiecare an. Eve a sarit de la locul ei, ii venea sa tzipe de fericire, l-a luat in brate pe decan. Paris… visul ei !!! Ea? Sigur e ea? Sigur ea pleaca la Paris? Colegii o felicita. Toata ziua a fost numai un zambet. I-a sunat pe ai ei… fericire mare, mandri nevoie mare. Si-a sunat prietenele. Ultima oara il suna pe Alex:

E: Alex, Alex…. ghici ce?

A: Ce?

E: Plec!

A: ?!?!?! (nu intelegea nimic) Vii acasa?

E: Plec la Pariiiiiiiiiiiiiiiiiiiiis!

A: Cum asa? Cand?

E: Intr-o saptamana. Schimb de experienta. De la facultate. Eu si inca o colega am fost alese din toti studentii de anul I. Nu esti mandru de mine?

A: Ba da… Cat stai?

E: O luna.

A: CAT?

E: O luna… de ce?

A: Eh… asa… ok… bravos… felicitari! Hai ca vorbim cand vii acasa. Maine vii, nu?

E: Da. Te puuuuuuuuup. De-abia astept sa ne vedem.

A: Si eu. Vorbim maine. Pa!

Alex ii cam taiase putin din elan, a domolit-o vreo doua minute … dupa care era la loc numai un zambet.

A doua zi isi face bagajul. In microbuz spre casa se visa numai la turnul Eiffel. De-abia astepta sa spuna „bonjour” si sa i se raspunda la fel. Alex o asteapta la microbuz. Eve il vede, ii da bagajul, se suie in masina. Il saruta cu patima. Alex e un pic suprins:

A: Da’ ce-am facut sa merit asta?

E: Plec la Paris! Plec la Paris! Sunt foarte fericita!

A: Mai ai rabdare, o saptamana mai stai cu mine si pe urma pleci la Paris 🙂

E: Te deranjeaza cumva?

A: Nu… doar ca o sa imi fie dor de tine… o luna? mi se pare mult rau

E: Hai ca o sa treaca repede.

Il saruta si incheie discutia pe aceasta tema. Toata saptamana si-a facut listuta cu ce trebuie sa-si ia la ea, sa nu uite ceva. Alex nu prea era fericit de plecare, dar lui Eve nici ca ii pasa. Era sansa ei. Sansa de a vedea Parisul, de a trai o luna in mijlocul Parisului. Se apropie ziua plecarii, bagajul burdusit, inchis cu greu. Isi ia la revedere de la Alex in seara dinaintea plecarii, urmand sa o conduca parintii la aeroport. Dupa ce il linisteste pe Alex ca o sa fie bine, ca o sa se intoarca mai repede decat crede, ajunge acasa. Toata noaptea a avut cosmaruri legate de zbor…. Odata ajunsa la aeroport, isi imbratiseaza parintii, ii saruta… si se gandea ca poate e ultima oara cand ii vede… asa de frica ii era de zbor. Il suna pe Alex:

E: Te iubesc!

A: Si eu! Ce s-a intamplat?

E: Astept sa urc in avion… si mi-e frica… daca se intampla ceva?

A: Nu iti face griji, o sa fie bine. O sa vezi ca o sa iti placa?

E: Zici tu? Sper! Oricum am vrut sa stii ca te iubesc.

A: Eve… esti o figura, d-aia te iubesc si eu. Hai, zbor placut! Ma suni cand ajungi, da?

E: Bine. Stiu ca-s paranoica, dar aseara am avut numai cosmaruri si acum sunt agitata rau si nu le-am spus nici alor mei ca n-am vrut sa-i ingrijorez.

A: Foarte bine ai facut. Nu o sa se intample nimic rau. Stai linistita. Vorbim mai tarziu. Te pup

E: Te pup si eu!

Eve inchide. Tot nu era linistita. Urca in avion. Isi cauta locul. Se aseaza. Era la fereastra. Sa se bucure? Sa nu se bucure? Vine o stewardesa dragutza, le face instructajul. Mai sta putin si gandurile ii sunt zdruncinate de zgomotul motorului, apoi de vocea capitanului care le spune ca in scurt timp vor decola. Inima i se facuse mica. Avionul se pune in miscare. Hai ca nu e chiar asa rau, macar acum cat merge pe pamant, gandea Eve. Avionul prinde viteza…. se ridica botul si se desprinde de sol. In momentul ala, Eve si-a simtit stomacul in gat. Ce senzatie! Amestecata cu frica, e un cocktail nu prea dorit. Dupa vreo 10 minute si-a revenit. Parca sunt in tren, nici nu mai simt ca sunt in avion. Daca dorm pana aterizeaza, tocmai bine. Cine o fi tipul asta de langa mine? De ce nu zice nimic? Sa ma uit pe geam? Un milion de ganduri pe secunda. Tocmai cand se obisnuise si facea poze norilor pe deasupra carora trecea avionul, se aude vocea capitanului, urma aterizarea la destinatie.

Coboara… pamant! Era teafara si nevatamata! Ii multumeste lui Dumnezeu si merge sa-si recupereze bagajul. Era asteptata de Celia, fata la care urma sa stea. O fata inaltuta, blonda, cu o figura blanda. Se imbratiseaza, isi zambesc. Celia ii spune ca vor merge cu trenul. Se indreapta spre peronul respectiv. Eve isi aduce aminte de casa… isi suna parintii, il suna pe Alex, le spune ca a ajuns cu bine, ca se indreapta spre casa unde va sta. In tren era fascinata de peisaje… privirea ei era lipita de geam, urechile ei sorbeau fiecare vorba in limba franceza… parea ireal.


ORGANIZARI EVENIMENTE

One Night Dress

Abonati-va prin e-mail

Pentru orientare in timp

iulie 2009
L M M J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

SA O SALVAM PE ALEXIA!

DANIEL RADUTA ARE NEVOIE DE NOI!

Îl susţin pe Daniel Răduţă

DARUITI!

DECAT SA FII TRU, MAI BINE FII TU!

RECLAME

Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Hai sa ne … twitterim

Ochi care citesc acum (x2)

Click-uri

stat counter

DE PRIN LUMEA MARE, AU AJUNS DIN INTAMPLARE