Prima „pata”

Daca tot v-am povestit de basket si copilarie in post-ul anterior…. nu am putut sa nu-mi aduc aminte de prima mea „iubire”, mai bine spus, prima mea pata pusa pe un baiat 🙂

Hai ca prin clasa a 5-a nu imi prea ardea mie de relatii si nu vroiam sa ii cuceresc, aveam eu altele pe cap atunci, eram ocupata cu basket-ul, mersul la strand, invatatul, probleme existentiale 😛 dar prin clasa a 8-a deja eram o „tanara domnisoara”. Deja parca priveam cu alti ochi un baiat, venea cu prietenii la basket. Nu era foarte bun la basket, insa era dragutz, inalt, saten, avea niste ochi superbi, ce sa mai …. printzul meu calare la momentul respectiv, insa destinul ne-a fost potrivnic 🙂

Eu la 15 ani, el la vreo 20 ani…. diferenta nu era mare, doar daca eram si eu mai mare poate aveam sanse. Diferenta dintre mine si prietenul meu actual este tot de 5 ani, doar ca l-am cunoscut la 17 ani, nu ca as fost prea mare atunci, dar macar nu mai eram un copil. Ca o paranteza, si acum am problema asta, multa lume nu ma ia in serios pentru ca vede in mine un copil. Oricum, nu imi placeau baietii de varsta mea, imi pareau prea „copii”, eu vroiam pe cineva care sa ma respecte, sa fi trecut cat de cat de nebuniile varstei de 18-20 ani, sa fi experimentat destul cat sa nu ma faca sa plang, sa fie mai matur in gandire decat mine, ideea era ca nu aveam de gand sa cresc eu vreun barbat si sa il invat, mai bine sa ma creasca el pe mine 😛

Sa revenim la … Marius, ca asa il chema. Nu ne-am sarutat, n-am fost impreuna, n-a fost nimic, decat o nebunie din partea mea, insa traita cu  intensitate maxima.

Eu nu prea stiam sa ma ascund, se vedea de la o posta ca-s leshinata dupa el. El stia, se amuza, insa nu a incercat nici macar o singura data sa profite. Eu plangeam ca nu imi acorda atentie, ca iesea cu altele, ce sa mai…. o adevarata drama pe vremea aia 🙂 Stiam si cand e ziua lui de nastere, stiu si acum, 9 august 😛 si intr-un an chiar i-am luat cadou un parfum (Brut, de-abia aparuse atunci, era cel mai smecher 🙂 ), a ramas placut surprins… si probabil, gestul meu l-a pus pe ganduri ca m-a luat la o discutie intr-o zi. Mi-a zis „Esti foarte dragutza, te respect si tocmai d-aia vreau sa intelegi ca nu o sa fie nimic intre noi, pentru ca tu esti mica si eu vreau altceva de la o relatie”. Am apreciat foarte mult lucrul asta si m-a ajutat intr-un fel sa ma resemnez, insa am ramas prieteni, desi eu incercam sa ma controlez si mi-a prins bine, asa am invatat sa am autocontrol.

Ne-am intalnit o data in oras, intr-o sambata seara, ma plimbam prin parc cu niste prietene (acum nu imi mai misc fundul din masina, nu mai stiu sa ma plimb prin parc), si… il vad pe EL….nu-mi venea sa cred!!! Era Marius, pentru mine cel mai frumos, cel mai destept…. deja eram mai mare, ma schimbasem, mai sa nu ma recunoasca! Am stat la vorba putin, nu puteam sa tin fetele prea mult pe loc… si ne-am luat ramas-bun. Cand ne-am intors am trecut tot pe acolo din greseala (mint, logic, intentionat, disperam sa vad daca mai e acolo, sa-l mai vad o data 🙂 ) si era!!!! Inima batea, tare tare, incepea starea de idioteala…nu mai stiam ce zic, ma comportam ciudat, vorbeam numai prostii, si eu ma miram ce idiotenii scoteam pe gura… dar el a zambit, m-a vazut ca-s zapacita si zice „hai sa ne plimbam, poti sa le lasi pe prietenele tale putin?”. Atat asteptam, eram toata numai un zambet, nu mai vedeam, nu mai auzeam, si ne-am plimbat, imi spune cat m-am schimbat, in bine, normal. Si cum ne plimbam noi, m-a luat de mana… in momentul ala am simtit ca ma ia cu leshin, atat de fericita am fost! Si m-a dus acasa, am vorbit, am ras, asteptam sa ma sarute ca na, visasem la momentul ala numai eu stiu cat… si nu, m-a pupat pe obraz, mi-a zis ca inca nu s-a potolit si nu merit sa-si bata joc…. Iar am oftat prelung, m-am resemnat … De fiecare data cand il vedeam, ma lua batzaiala, dar invatasem sa ma controlez, sa zambesc si sa vorbesc normal in prezenta lui. A fost atat de puternica „pata”  incat si dupa ce l-am revazut ultima oara acum vreo 4 ani (nu ne mai vazusem de vreo 8 ani), tot am simtit golul ala in stomac, parca aveam iar 15 ani. Bine, ca nu m-am mai purtat ca la 15 ani 🙂 se schimbasera datele problemei cu mult.

 

Jocuri din copilarie

Era pe vremea cand copiii puteau sa stea la scara blocului si dupa ce se insera, nesupravegheati … candva, odata … cand copiii inca  mai scoteau o patura, o puneau pe iarba si se jucau in fatza blocului, se jucau si de-a invatatoarea, sotron, sareau coarda (ce campionate aveam, cate incrusisari, ce ghidusii), jucam elastic, jocuri cu palmele, tarile („Sa traga, sa traga matza de coada si porcul de ureeeeeeeeeeeeechi… Anglia” si arunca mingea, cine reprezenta tara respectiva fugea dupa ea, ii ocupai din teritoriu, stiti jocul?), leapsa, ascunsea cand se insera bine si ne bagam si pe sub masini, ratele si vanatorii, „Tara, tara, vrem ostasi”, „Imparate, luminate, cat e ceasul? si zicea imparatul doi pasi de pitic, 3 mamaligi, 5 pasi de urias si cine ajungea primul la imparat castiga si era el imparatul”. Va astept sa completati lista de jocuri din copilarie, ca sigur mi-au scapat destule! 🙂 Pe langa toate astea, am mai avut o pasiune: basket-ul. Prin clasa a 5-a mi-a luat mama o minge de basket. De-abia o aruncam, asa mi se parea de grea. Eram micutza, cea mai mica din clasa (si de inaltime si de ani, ca m-au dat de 6 ani la scoala), asa ca mama a considerat ca trebuie sa ma apuc de basket, ca poate ma mai inaltz. Nici n-aveam fortza sa ating inelul, darmite sa mai si inscriu 🙂

Dar cum sunt ambitioasa (cateodata), am exersat mult, zile la rand, luni, pana cand mi-am format mana. Terenul de basket mi-era cat de cat aproape de casa (faceam vreo 5 min de mers lejer, si 2 min daca alergam ca m-am cronometrat 😛 ). In vreo juma’ de an, ma descurcam, eram mandra de mine. Am mai convins o prietena sa mearga cu mine in curtea scolii sa batem mingea, jucam cu cine gaseam si noi pe acolo, ca de imprietenit mi-era cel mai usor. Noi eram singurele fete, restul numai baieti, asa am crescut eu printre baieti, le dadeam sfaturi, le aflam minciunile, m-am calit cat de cat pentru viitor 🙂

Dupa ce m-am experimentat si ne invatasem unii cu altii, de-abia asteptam sa vina „straini” prin curtea scolii sa doreasca sa joace cu noi, faceam echipele la gramada, 2 cei mai buni isi alegeau pe rand cate un om in echipa. Cei noi, vazandu-ma fata si mai mica, evitau sa ma aleaga, baietii cu care jucam zi de zi stiau ca joc bine si ca nu o sa ma aleaga nimeni si ma alegeau ultima. Eu eram arma secreta 🙂 Ma specializasem in aruncari de la distanta (de 3 puncte), eram departe de lume, ma vedeau fata si nu prea incercau sa ma blocheze si marcam linistita 🙂 Asa de aproape, fiind mica, imi puneau capac repede, nu prea aveam sanse. Mai aveam un atuu, le „furam” mingea adversarilor fara sa se prinda, „pe la spate” 🙂 Cum fugea adversarul in atac mandru, batand mingea, deodata cand vroia sa bata, nu mai avea ce, venise speedy gonzales (eu) din spate si o furase 🙂 recuperam, aruncam in fata si se marca. Jucam aproape zilnic, pana noaptea tarziu cand nu se mai vedea panoul si aruncam mingea prin boscheti si o cautam pana ne ieseau ochii din cap. Jucam si iarna, cu gecile pe noi intai, pe urma cum ne incalzeam, ramaneam in pulovere, 3 straturi de bluze de trening. Si nu raceam niciodata. Asa am dat admiterea la liceu, asa am dat bac-ul. Vesnic pe terenul de basket, toata lumea se intreba cand invatz. Tot asa m-am si indragostit prima oara (mai serios), tot pe terenul de basket. V-oi povesti vreodata. Ce vremuri…..