Nesimtirea

Ora 10:11 – Deschid ochisorii, ma uit la ceas …ma intind si imi frec ochisorii… ma uit pe geam… innorat…

 Pe la 11:00, echipata de scandal, sunt gata sa ies in jungla orasului gri, ca o floricica.

Ies din scara blocului… si vad o platforma d-aia de ridicat masini intr-o parcare. Hopa… se ridica masini, da’ ce masini? din parcare?

Si imi vad leutza cu rotile in aer. Ajung si eu la un minut in mijlocul circului. Ca vai, domne, am parcat pe locul unui nene si nenea ala a facut reclamatie. Le explic ca n-am stiut… ca imi cer scuze. Ca nu, ca trebuie sa platesc 200 lei ridicatul sau 550 lei daca o duc la garaj. Culmea ironiei, fix astazi nu mai aveam decat 100 lei in geanta. Le explic domnilor ca le-as fi dat cu drag 200 lei, doar ca nu am la mine, dar ca sunt si eu atenta cu ei. Ma rog, intr-un final, mi-au lasat-o jos, n-au vrut sa ia nimic, ma pregatesc sa plec… cand apare reclamantul, un nene burtos, pe la vreo 45 de ani, cu telefonul infipt la ureche si cu o moaca acra. Ca de ce au lasat masina jos?

Ma duc la el cu privirea de catelus nevinovat si incerc sa-i explic ca n-a fost nimic intentionat, sa ii cer scuze. El, un ghiolban.

Nenea: Ce vreti, d-soara? Aveti vreo treaba cu mine?

Pe un ton ridicat, cu o privire crunta si continua sa vorbeasca la telefon. Nenea, dumneata n-ai gresit niciodata? Nu stii sa fii si tu om? Suna el la dispecerat, sa vada daca aia au voie sa-mi lase masina jos, face reclamatie. Nu-mi venea sa cred ce disperat era. Si pentru ce? Ce facusem? Zici ca-i dadusem in cap. Ca el vrea sa vada chitanta cum ca mi-au dat amenda.

Oamenii de la tractari, s-au speriat si au zis ca gata… sa le platesc 200 de lei, ca asta e nebun, sa nu aiba probleme la serviciu. Ce sa mai fac… hai sa fac rost de 100 lei. Pun mana pe telefon… ca un facut nu imi raspundea mai nimeni, imi bipaia si telefonul ca nu mai avea baterie… nu imi venea sa cred, numai mie mi se putea intampla asa ceva. Dupa ceva chinuri si rugaminti adresate baietilor sa mai lase masina putin, fac rost de suta de lei. Le platesc, imi dau chitanta, le zambesc, le urez o zi buna. Ei au fost niste dragutzi, au vrut sa ma ajute, cu toate ca ghiolbanul le sufla in ceafa si se umfla in pene ca un paun. Ba chiar incepuse cu faze gen „nesimtit”, „te crezi zmeu”, „m-a amenintat ca are grija de mine, esti martor” (eram cu un stimat domn si i-a zis ca nu-i frumos ce face si ca o sa aiba grija de el si dl. paun s-a simtit amenintat). Pe urma am inteles de ce era asa tare in gura si incepuse o asemenea reprezentatie, la care am asistat mirata. Cica ar lucra la politia capitalei, la interventii. Foarte bine. Sa fie sanatos! Doar ca bunul simt si respectul nu vin odata cu functia sau cu banii. Drept dovada! Nu e vorba de bani… ca nici nu ma imbogateam, nici nu saraceam cu 200 lei, daca era om, l-as fi cinstit, i-as fi zambit si sunt convinsa ca ar fi avut si el de castigat, ca nu se stie cu ce l-as fi putut ajuta si eu pe viitor, din respect si bun simt. Dar cand n-ai cu cine, n-ai cu cine!