E duminica …

… si am ganduri existentiale.

De ce nu vreau sa ma marit? Asta era gandul existential. Am o relatie mai mult sau mai putin perfecta, depinde de zi. 🙂 O relatie normala. Convietuim si ne suportam. De ce nu vreau sa ma marit? Dupa cateva incercari esuate, mi-a cam trecut de maritis. Am zile cand totul e frumoooos, perfect, rasfatz total si imi zic „Da, asta e omul cu care vreau sa ma marit”…. si mai sunt si zile cand nu-l suport si imi vine sa-l bat pana ma plictisesc si imi zic si am grija sa ii si zic „D-asta nu o sa ma marit cu tine niciodata”. Si poate sunt asa sucita pentru ca-s Gemeni. Oare? Pentru ca-s eu mai cu capul?

Si nu ma sperie ideea de a ma marit. Cred ca ma sperie ideea de a ma marita cu el. Dar de ce? Ca uneori m-as marita…. sunt constienta ca nu exista relatia perfecta (exceptia e Marul), dar eu, cum ne certam, parca nu m-as mai marita nici platita. Doar ce ne-au luat niste prieteni la interogat… voi nu faceti nunta?… raspunsul dat de al meu nebun „cand s-o hotari ea”.

Eu initial am zis ca nu ma marit fara o cerere in casatorie mai ceva ca-n filme, scenariu d-ala siropos, bine pus la punct, sa fie ceva special. Pe urma, am impresia ca i-am zis de atatea ori ca nu ma marit cu el, ca nici nu ma mai cere, ca e sigur ca zic NU 🙂

Asa era salvat articolul de dimineata.

Acum stiu de ce nu vreau sa ma marit cu el. E un egoist! Si cand isi da seama ca o comite, isi cere scuze, imi spune ca nu o sa se mai intample, e drept ca nu se mai intampla acelasi lucru, insa are grija sa faca el ceva care sa ma racaie pe ficati. Partea proasta e ca sunt ambitioasa rau cand mi se pune pata. Partea frumoasa e ca imi trec nervii foarte repede.

Publicitate