Hai cu Pantera Roz!!!

Acum vreo 2 zile a venit un domn si m-a rugat sa pun un afis electoral, i-am explicat ca nu am preferinte politice si ca ma cam doare in cot de ei. Ma rog, prin diferite conjuncturi si obligatii, am pus afisul. Azi a vrut sa intre un nene, n-a mai intrat din cauza afisului. Politica asta e curva rau. Daca ar exista curve mai mici sau mai mari, politica ar fi cea mai mare curva. Azi, m-am hotarat, am facut un colaj cu cei 3 mai mari favoriti (Base, Crin si Mircea) si i-am pus unul langa altul, zambind, aproape simtindu-si respiratia. Sa nu mai zica nimeni ca favorizez pe cineva ca oricum mi-e scarba de toti.

Asa ca… am primit, de D-soara cu Bata, o ceva gen leapsa, cica sa o sustin pe Pantera Roz. Eu cred in Pantera Roz, mi-a facut copilaria fericita. Viva Pantera Roz! 

“Niciodată nu am fost interesată de politică şi probabil nici nu o să fiu. Prefer să ne evităm una pe alta aşa cum fac două linii paralele pe care oricât le-ai lungi nu au nici un punct în care să se întâlnească. Că cele ce se întâmplă pe scena politică îmi afectează unele aspecte ale vieţii cotidiene, sau că din orice direcţie sunt asaltată de subiecte pe tema asta e cu totul altă poveste. Am şi pentru asta soluţia mea : fac pe-a muta, surda şi năuca şi-mi văd de ale mele. Aşadar, ca să-mi fac datoria de lepşuită iată cum stă treaba cu mişcarea pe care trebuie să o promovez: Presupun că nu sunt singurul scârbit de clasa politică românească şi de politicienii ei. M-am săturat de Ridzi, Meir, Băsescu, Johannis, Boc şi care dracu’ or mai fi. Nu avem o clasă politică, nu avem politicieni de carieră, nu avem oameni la putere care să vrea binele ţării ăsteia şi al poporului român. Vin alegerile. Aceeaşi mizerie electorală, aceeaşi împroşcare cu noroi, aceleaşi promisiuni deşarte, acelaşi căcat. Majoritatea tinerilor nu vor să meargă la vot. Nu au cu cine vota, pe bună dreptate. Propun un candidat la preşedenţie. Oficial lansez în campania electorală Pantera Roz. Pantera Roz – Preşedinte! E de preferat Pantera Roz în locul tuturor bufonilor care ne vor votul. În locul bufonilor care se vor/visează preşedinţi. Militez pentru mersul la vot. Vreau ştampila pusă pe Pantera Roz. Chiar dacă nu va fi tipărit pe buletinul de vot o căsuţă în care să scrie Pantera Roz, o putem desena noi cu pixul. Împreună putem face asta! Putem să le dăm bufonilor un vot de blam. Putem să le dăm un candidat pe măsură: Pantera Roz. Informaţia pe bloguri circulă foarte repede. Suntem o comunitate mare, în creştere. Putem face că Pantera Roz să meargă în turul doi al alegerilor. Putem să ne facem auziţi cu ajutorul ei. Putem să ignorăm clasa politică prin prezenţa la vot şi anularea votului votând Pantera Roz. Putem să ne motivăm şi să mergem la vot împotriva bufonilor. Votaţi Pantera Roz! Susţineţi mişcarea electorală a Panterei Roz! Lua-ţi-o ca pe o leapşă, publicaţi materiale politice în favoarea Panterei Roz, folosiţi afişul electoral al Panterei Roz, da-ţi leapşa la cât mai mulţi bloggeri. Împreună ne putem face auziţi. Împreună putem schimba ceva.”

Anunțuri

23 Responses to “Hai cu Pantera Roz!!!”


  1. 1 deni Octombrie 29, 2009 la 9:46 am

    Sunt de-acord cu votatul „Panterei Roz”…sau chiar al lui Superman…sau Wonderwoman, ca sa fiu feminista 🙂 Dar de ajuns in turul doi…e imposibil, pentru ca un vot pentru Wonderwoman se anuleaza…si daca noi, din „comunitatea bloggerilor” ne anulam voturile in masa, asta nu inseamna decat ca aia „multi si prosti” voteaza un bou care exista pe buletinul de vot…si, din pacate, ala va iesi cu multe voturi. Asa ca eu propun sa votam raul cel mai mic…sau cel mai inteligent idiot dintre cei care candideaza, macar pentru a vota impotriva altui idiot mai putin inteligent…

  2. 2 Aiacu Paru' Octombrie 29, 2009 la 10:33 am

    🙂 Frumos expus Deni, asta imi spunea un prieten, ca e pacat sa irosesti un vot, insa exista riscul sa scapam de un bou si sa dam de altul! Oricum ar fi, important e sa votam , sa dovedim ca avem ceva de spus.
    Zi b una..si…am fost aproape Priiiimaaaa 😀

  3. 3 No Mo' Octombrie 29, 2009 la 10:37 am

    Ok. Voi desena si eu un patrat in care sa scriu „Pantera roz” si sa-mi arunc stampila in acest patrat.
    Nici eu nu aveam de gand sa merg la vot… n-am mai fost de mult. Nu merg nu pentru ca nu m-ar interesa politica, ci nu merg pentru ca mi-e scarba de ea… si de ei… de Base, de Prostanac, de Crin (Chucky), de Becali, de Vadim… si de toti sustinatorii lor.

    Eu votez Pantera Roz

  4. 4 No Mo' Octombrie 29, 2009 la 10:45 am

    Deni… cand am raspuns, nu citisem postarea ta.
    Acum o sa-ti raspund si tie.
    Cum pot face eu diferenta intre mai multi idioti? Cum sa-l aleg eu pe Base in locul lui Geoana sau pe Oprescu in locul lui Crin? Oricum… nu de idiotnie e vorba, sau de IQ. E vorba de vointa, de interese colaterale, de interese personale… dar mai presus de toate, e vorba de nesimtirea cu care ne privesc.
    Acum de ce sa-i multumim? sa le oferim ocazia sa fabrice discursuri gen „Romanii au iesit la vot in proportie de 80%… s-au saturat de Basescu”. Nu! Vreau sa fie prezenta de 10%, sa-si dea seama ca 90% din romani sunt satui de ei. Si asa le putem arata c vrem schimbare… dar ceea ce ne dorim nu include pe niciunul dintre ei.

    Nu va e clar inca, ca nu conteaza presedintele? Pentru mine, la fel e cu Base, la fel va fi cu Geoana, la fel va fi cu Crin. Cum? Ii va durea in cot de noi, de pensionari, de medici, de profesori… vor fura ca in codru dispretuindu-ne si vor face circ pe scena politica. Nimic nou sub soare.

    … si daca nu votez Pantera Roz, nu merg deloc la vot.

  5. 5 crocoditza Octombrie 29, 2009 la 11:51 am

    deni, naiba sa ii ia, vorba lui No Mo’, eu as alege cel mai mic rau, dar de unde stiu eu care e? mai bine raman la Pantera Roz 😀

    AiacuParu’, nicicum nu e bine, ca asa e la noi, dar o sa mergem la vot si o sa schimbam doar presedintele, ca eu nu prea mai am incredere ca o sa se schimbe ceva.

    No Mo’, Pantera Roz iti este recunoscatoare pentru votul tau 😛

  6. 6 Buratina1 Octombrie 29, 2009 la 2:31 pm

    indrazneata propunere, o sa o iau in considerare 😀
    ziua buna lume! 🙂

  7. 7 Rae Octombrie 29, 2009 la 3:20 pm

    eu votez cu….eu nu votez :)))
    nici nu ma stresez cu politica – nu privesc stirile 😀
    fericitu’ de mine :)))

  8. 8 Joaninha Octombrie 29, 2009 la 5:24 pm

    Deci pui si afisul cu pantera Roz langa cei 3 ?

  9. 9 crocoditza Octombrie 29, 2009 la 5:41 pm

    Buratina, propunere roz 🙂 Cum iti mai e gatlejul?

    Rae, fericitule 😛

    Joa, e o idee :)))))

  10. 10 Buratina1 Octombrie 29, 2009 la 7:19 pm

    e foarte bine, multumesc, mai greu cu nasucul care e cam infundat, dar printre picaturi de pus in nas ma descurc eu 😀
    cum va este seara, domnisoara Croco?

  11. 11 crocoditza Octombrie 29, 2009 la 7:20 pm

    inca imi fac curaj sa ma desprind de la munca 🙂 se anunta o seraa frumoasa

  12. 12 Buratina1 Octombrie 29, 2009 la 7:22 pm

    ia-ti avant si fugi de acolo cat mai repede, astrele imi spun ca o sa iti fie mult mai bine dupa 😛

  13. 13 crocoditza Octombrie 29, 2009 la 7:32 pm

    Buratina, ai pile la astre? 🙂

  14. 14 Rae Octombrie 29, 2009 la 7:39 pm

    vreau si eu niste pile la astre pentru maine 😐

  15. 16 Buratina1 Octombrie 29, 2009 la 7:59 pm

    am si dau la toata lumea, vrea careva?

  16. 17 Rae Octombrie 29, 2009 la 8:02 pm

    indeed 😐
    la latina ~X(
    ne-a pus la respect profa asta noua, am invatat ceva latina de la inceputul anului

  17. 19 Rae Octombrie 29, 2009 la 8:03 pm

    buratinaaaa…eu vreau 3 kile juma 😀

  18. 20 Buratina1 Octombrie 29, 2009 la 8:04 pm

    iesi pe balcon ca trimit o nebuloasa acum spre tine 😉

  19. 21 Buratina1 Octombrie 29, 2009 la 8:10 pm

    Rae, nu e nici o problema, vezi ca aterizeaza si la tine pe balcon una! de 3,5 kg cum ai comandat, scrie in latina ce trebuie sa faci ca sa iti poarte si noroc pe maine! 😉

  20. 22 crocoditza Octombrie 29, 2009 la 8:15 pm

    e cam racoare afara, mai astept, trebuie sa ajunga, nu? 🙂

  21. 23 Rae Octombrie 29, 2009 la 8:35 pm

    package received 😀
    saru’mana…:D
    hai ca am terminat cu indicativul :)))


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




ORGANIZARI EVENIMENTE

One Night Dress

Abonati-va prin e-mail

Pentru orientare in timp

Octombrie 2009
L M M M V S D
« Sep   Noi »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

SA O SALVAM PE ALEXIA!

DANIEL RADUTA ARE NEVOIE DE NOI!

Îl susţin pe Daniel Răduţă

DARUITI!

DECAT SA FII TRU, MAI BINE FII TU!

RECLAME

Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Hai sa ne … twitterim

Ochi care citesc acum (x2)

Click-uri

stat counter

DE PRIN LUMEA MARE, AU AJUNS DIN INTAMPLARE