Roman – partea a 32-a

Niciun raspuns. Poate o fi mai bine asa. Sau poate nu. Ar fi fugit in secunda 2 dupa el. Si totusi nu fugea.

De ce sta langa om pe care nu il iubeste asa cum ii tresare inima pentru Sebi? De ce iubirea nu poate fi mai simpla? De ce ne complicam existenta?

Prea multe se intamplasera. Prea multe ganduri o chinuiau. Era obosita. Noaptea e un sfetnic bun si vrea sa se linisteasca.

O raza de soare, o trezeste. Si noaptea nu i-a fost de ajutor. Gandurile, intrebarile… inca o macinau…. fara raspuns. Mai avea o zi. Ziua de azi. Avea timp sa se hotarasca. Gandurile ii sunt imprastiate de telefonul care suna. Alex. Trebuia sa mearga sa aleaga florile. Uitase. Raspunde. Iese pe usa. O zi plina de alegeri dificile. Mai ales cand cel de langa tine te ajuta cu „ce vrei tu”, „ce iti place. Eve se hotaraste totusi la crini albi cu orhidee alba si trandafiri rosii. Se indreapta impreuna si spre restaurant. Mai era o saptamana pana la nunta, asa ca era momentul sa dea numarul final de meniuri si sa se hotarasca in privinta felului in care vor fi aranjate mesele.

De-abia ajunsesera la restaurant, cand suna telefonul lui Alex.

A: Ce faci, mama?

Mama lui Alex: Vroiam sa vad daca ati rezolvat la flori.

A: Da, mama. A ales Eve ce i-a placut. Acum suntem la restaurant.

M: Da? Hai ca vin si eu ca sunt in zona.

A: Vino.

Intre timp, Eve deja discuta cu seful de sala. Se hotarase. Era mai bine cu mese rotunde. Ramanea si loc suficient de dans. Apare mama lui Alex.

E: Saru’mana, ce faceti aici?

M: Eram in zona si am zis sa vin si eu sa va mai ajut.

E: Bine ati facut! Ca pana acum m-am rugat de Alex sa imi zica si el ce ii place…ca el nu se pricepe… pica tot greul pe umerii mei. Am zis sa punem mese rotunde.

M: Puneti, mama, cum vreti.

E: Pai asa ziceam. Mese de cate 10 persoane.

M: 10? Pai eu calculasem ca punem rudele cate 14 la masa.

E: Mai scoatem 4 de la o masa, 4 de la o masa si mai facem inca o masa.

M: Pai or sa se supere ca vor sa stea unii langa altii.

E: nu se vor supara. Daca se supara, le trece. N-avem cum altfel.

M: Hai ma, mama, sa facem 2 mese lungi aici langa masa unde o sa stati voi.

E: Exclus.

M: Bine, atunci ii punem in dreapta, 3 mese una langa alta.

E: In dreapta nu pot intra decat 2 mese, asa ca o sa ii punem acolo si o masa langa masa cu invitatii nasului. Hai ca nu se pierd, sunt in aceeasi incapere. Se gasesc repede.

Mama lui Alex, catre seful de sala:

M: Puneti 3 mese acolo, dupa stalp 2 si pe stanga 6, nu?

Ospatarul: Cum doriti.

M: Pai asa faceti.

E: Nu! Nu vreau asa ca sunt prea inghesuiti. Alex, tu nu zici nimic? Pe tine nu te intereseaza?

A: Mie mi-e indiferent. Locuri sa fie ca oamenii or sa stea oriunde.

E: Am venit cu tine aici, nu sa fii pe post de bibelou, zi si tu ceva.

Eve deja se enervase.

A: Eve, ne certam acum din cauza meselor? Da-le incolo. Sa fie cum or fi.

E: Nu pot fi oricum. Eu vreau sa iasa bine. Vad ca tu esti cam indiferent. Nici n-ai zice ca te insori tu. Mai mult se agita maica-ta.

A: Hai ca se uita lumea la noi. Mai vorbim acasa si venim si ii spunem maine cum vrem mesele aranjate.

Eve nu zice decat „Buna seara” sefului de sala, in semn de „La revedere” si pleaca nervoasa spre masina. Primul lucru la care s-a gandit: „Sebi nu mi-ar fi facut niciodata asa ceva„. Urca si Alex in masina.

A: Eu te inteleg, esti agitata. Asa e inaintea nuntii, dar nu-ti varsa nervii pe mine. De fapt, descarca-te, dar hai sa nu ne certam.

E: Imi vars nervii pe tine? ti se pare!

Desi… cu cat statea sa se ganeasca mai bine, poate Alex avea dreptate. Poate ii cauta nod in papura. Poate gandul la Sebi o agitase si isi varsa nervii pe Alex. Si daca-i asa… nu e bine… nu e bine deloc. Si nu putea nici sa se marite asa cum era cu sufletul impartit in 2. Se hotaraste in sinea ei. Cand ajunge acasa, o sa il sune pe Sebi, sa aiba o discutie serioasa inainte sa plece. Sa ii dea binecuvantarea lui pentru a fi fericita cu Alex si sa poata sa-si vada de viata linistita.

Ajunge acasa. Se face comoda in pat. Zambeste. Urma sa il sune pe Sebi. Sa-l auda. Numai gandul asta o facea sa zambeasca. Isi ia geanta sa-si caute telefonul. Si cauta…si cauta… nimic. Nici urma de el. Sa-l fi pierdut? Incearca sa faca reconstituiri, cand l-a folosit ultima oara, unde l-ar fi pus, nu-si mai aducea aminte, stia ca o sunase Alex atunci sa mearga la flori si parca il bagase in geanta. Rastoarna geanta. Telefonul nu era. Numarul lui Sebi era in telefon memorat. Il avea si Alex in telefon… el era scaparea. Cum sa faca…cum sa faca… Si cum statea ea si se gandea la solutii….aude telefonul sunand. Telefonul ei. Suna. Dar nu-l vedea. Era pe hol, cazut langa un corp de mobila pe care avusese geanta pusa. A vrut sa-l bage in geanta, l-a lasat pe mobilier si cand a luat geanta, l-a trantit. Era Alex.

A: Ce faci, iubita?

E: Bine.

A: Mai esti nervoasa?

E: Nu. Hai ca am putina treaba acum. Vorbim mai tarziu.

A: Bine. Te pup.

Eve inchide. Si zambeste. Doua apeluri si doua mesaje noi. De la Sebi.