Cheia, cheia, unde e cheia?

Din nascare sunt foarte aeriana, uituuuuuuuuca (prietenii stiu despre ce zic), imi uit tot ce se poate, pierd tot ce se poate, si pentru ca sunt cuminte, cam de fiecare data am recuperat prejudiciul 🙂

Acum 2 zile ma suna izbitul „draga, cauta-te in geanta ca nu gasesc cheile de la masina, precis ai plecat cu ele”. In prima faza refuz si ii explic ca eu le-am lasat pe frigider, ca stiu sigur ca nu le-am luat. El ca nu, ca le-a cautat peste tot si nu da de ele, bineeeeeeeeee, pun mana pe geanta, zic ca le-oi fi luat din greseala si incep sa scot tot din ea (geanta mea e gen sac si decat sa ma pui sa caut ceva in ea, mai bine ma concentrez sa va spun ce numere ies la loto). Si caut, si caut … si nimic! nici urma de cheile cu pricina. Dupa ce am transpirat cautand ma suna „draga, le-am gasit, erau pe frigider”. Pfua!!!!!!!!!!!!!! Pai nu ti-am zis eu ca sunt pe frigider?

Asta asa ca introducere … ca am povesti cu chei cat cuprinde, eu le pierd mereu. Daca aveti timp si rabdare, va mai povestesc cate ceva.

Intr-o frumoasa zi de sambata, ma trezesc de dimineata, aveam foarte multe de facut, eram inca cheauna de somn, sar in masina, o pornesc, plec, simt ca se tremura ceva cu mine … mi-am zis ca-s prea adormita… mai merg vreo 50 m si simt ca ma tremur cu totul, incepuse sa scoata un zgomot de cred ca ma auzeau si cei de la capatul orasului, vad  cum se uita lumea disperata la mine si imi faceau semne spre roata. Clar… pana, exact ce aveam nevoie! Cea mai apropiata vulcanizare era la vreo 5 minute, 5 minute de chin in care din 10 in 10 m ii linisteam pe toti care ma atentionau ca am pana. Ajung, inchis!!! Nu se poate, e sambata, am foarte multe lucruri de rezolvat, am pana, am nevoie de masina si pentru asta am nevoie de o vulcanizare deschisa. Era ora 7:30 si deschideau la 8:30. Dau cateva telefoane, sa vina cineva sa ma ia, sa las pe altcineva cu masina la vulcanizare, eram in criza de timp. Intre timp nu stiu ce am dat cuiva din portbagaj si am lasat portabagajul deschis. Nimic interesant. Mai interesant e ca a venit baiatul de la vulcanizare, mai devreme!!! Daaaaa, o raza de speranta! si imi zice sa-i dau cheile sa mute masina mai aproape. Cheile … imediat! Dar de unde? 🙂 Nu le mai gaseam, scotoceste masina, cauta pe sub scaune, cauta in geanta de 2 ori, intoarce toata masina cu susul in jos, ne-am uitat pe langa masina sa nu cumva sa le fi scapat. Si dupa vreo 15 min de agitat prin masina si pe langa masina, m-am resemnat … nu stiu ce-am facut cu ele, nu le gasesc, asta e… soarta. O las acolo si imi bag picioarele, ma duc sa inchid portbagajul siiiiiiiiiiiiiiiiiiiii surpriza!!!! cheile erau acolo, le lasasem cand deschisesem portbagajul.

V-as mai povesti, de fiecare data ma agitam, ma luau transpiratiile ca mereu se nimerea ca fiu in graba , ma resemnam si mereu le gaseam unde ma asteptam mai putin, adica infipte in vreo usa sau in contact 🙂 Sunt un fenomen, stiu!

Faza cu portofelul am mai povestit-o, dar nu aici oficial, m-a marcat intr-un fel. La serviciu intra un nene si intreaba de mine. Ma intorc cu tot cu scaun (ca am d-ala pe rotile 🙂 ) si vad un nenea politistul, ma gandeam ca gata prind ceva comenzi, baaaani de platit chirie, salarii, tocmai bine 🙂 cand colo imi cere un act de identitate, ma conformez si incep sa caut prin geanta. Geanta aia gen sac de care v-am mai spus, dar buletinul trebuia sa fie usor de gasit ca il am in portofel, portofelul e foarte mare tocmai ca sa il gasesc repede … Ia cartea de identitate daca gasesti portofelul. Zic „nu se poate, e aici, sigur!” si ma apuc de fatza cu politistul sa rastorn geanta cu totul, el ma lasa sa imi fac damblaua si cand ma vede ca gata termin cu agitatia zice „asta cautati?”. Am inlemnit! Era portofelul meu! Cum ajunsese la el? M-a luminat repede, fusese adus de o batrana la sectie, batrana care l-a randul ei l-a gasit aruncat la ea in curte peste gard, de catre cine nu se stie, cum mi-a fost furat nici asta nu stiu. Oricum si-au luat tzeapa ca fusesem la hypermarket si lasam ultimii banutzi acolo, mai aveam doar vreo 200.000 lei ramasi in el, dar m-am bucurat ca au avut constiinta si nu au distrus actele de identitate ca mi-era o sila sa ma apuc sa imi fac buletin, permis si toate cele. La vreo luna dupa intamplare, suna cineva la usa pe la 9 dimineata, deschid, o tanti pe care nu o cunosteam. Se uita la mine, se uita la ceva din mana si zice „poftiti”, iau, ma uit, cartea mea de identitate! Zic hai ca e culmea, de unde o aveti doamna? si imi povesteste ca am fost sa ridic un colet de la posta, i-am dat cartea de identitate doamnei de la ghiseu, mi-a pus-o inapoi pe ghiseu si eu n-am mai luat-o si pentru ca statea in zona s-a oferit sa mi-o aduca. Doamna, va multumesc, sa va dea D-zeu sanatate, poftiti sa va servesc cu ceva! Faza cu adusul acasa mi s-a mai intamplat de vreo 2 ori…. am avut parte numai de oameni cu simt civic. Cam asa si cu mine, n-am ce sa fac, e iremediabil, alta mama nu mai face! 🙂

Publicitate