Arhivă pentru 25 martie 2009

Cheia, cheia, unde e cheia?

Din nascare sunt foarte aeriana, uituuuuuuuuca (prietenii stiu despre ce zic), imi uit tot ce se poate, pierd tot ce se poate, si pentru ca sunt cuminte, cam de fiecare data am recuperat prejudiciul 🙂

Acum 2 zile ma suna izbitul „draga, cauta-te in geanta ca nu gasesc cheile de la masina, precis ai plecat cu ele”. In prima faza refuz si ii explic ca eu le-am lasat pe frigider, ca stiu sigur ca nu le-am luat. El ca nu, ca le-a cautat peste tot si nu da de ele, bineeeeeeeeee, pun mana pe geanta, zic ca le-oi fi luat din greseala si incep sa scot tot din ea (geanta mea e gen sac si decat sa ma pui sa caut ceva in ea, mai bine ma concentrez sa va spun ce numere ies la loto). Si caut, si caut … si nimic! nici urma de cheile cu pricina. Dupa ce am transpirat cautand ma suna „draga, le-am gasit, erau pe frigider”. Pfua!!!!!!!!!!!!!! Pai nu ti-am zis eu ca sunt pe frigider?

Asta asa ca introducere … ca am povesti cu chei cat cuprinde, eu le pierd mereu. Daca aveti timp si rabdare, va mai povestesc cate ceva.

Intr-o frumoasa zi de sambata, ma trezesc de dimineata, aveam foarte multe de facut, eram inca cheauna de somn, sar in masina, o pornesc, plec, simt ca se tremura ceva cu mine … mi-am zis ca-s prea adormita… mai merg vreo 50 m si simt ca ma tremur cu totul, incepuse sa scoata un zgomot de cred ca ma auzeau si cei de la capatul orasului, vad  cum se uita lumea disperata la mine si imi faceau semne spre roata. Clar… pana, exact ce aveam nevoie! Cea mai apropiata vulcanizare era la vreo 5 minute, 5 minute de chin in care din 10 in 10 m ii linisteam pe toti care ma atentionau ca am pana. Ajung, inchis!!! Nu se poate, e sambata, am foarte multe lucruri de rezolvat, am pana, am nevoie de masina si pentru asta am nevoie de o vulcanizare deschisa. Era ora 7:30 si deschideau la 8:30. Dau cateva telefoane, sa vina cineva sa ma ia, sa las pe altcineva cu masina la vulcanizare, eram in criza de timp. Intre timp nu stiu ce am dat cuiva din portbagaj si am lasat portabagajul deschis. Nimic interesant. Mai interesant e ca a venit baiatul de la vulcanizare, mai devreme!!! Daaaaa, o raza de speranta! si imi zice sa-i dau cheile sa mute masina mai aproape. Cheile … imediat! Dar de unde? 🙂 Nu le mai gaseam, scotoceste masina, cauta pe sub scaune, cauta in geanta de 2 ori, intoarce toata masina cu susul in jos, ne-am uitat pe langa masina sa nu cumva sa le fi scapat. Si dupa vreo 15 min de agitat prin masina si pe langa masina, m-am resemnat … nu stiu ce-am facut cu ele, nu le gasesc, asta e… soarta. O las acolo si imi bag picioarele, ma duc sa inchid portbagajul siiiiiiiiiiiiiiiiiiiii surpriza!!!! cheile erau acolo, le lasasem cand deschisesem portbagajul.

V-as mai povesti, de fiecare data ma agitam, ma luau transpiratiile ca mereu se nimerea ca fiu in graba , ma resemnam si mereu le gaseam unde ma asteptam mai putin, adica infipte in vreo usa sau in contact 🙂 Sunt un fenomen, stiu!

Faza cu portofelul am mai povestit-o, dar nu aici oficial, m-a marcat intr-un fel. La serviciu intra un nene si intreaba de mine. Ma intorc cu tot cu scaun (ca am d-ala pe rotile 🙂 ) si vad un nenea politistul, ma gandeam ca gata prind ceva comenzi, baaaani de platit chirie, salarii, tocmai bine 🙂 cand colo imi cere un act de identitate, ma conformez si incep sa caut prin geanta. Geanta aia gen sac de care v-am mai spus, dar buletinul trebuia sa fie usor de gasit ca il am in portofel, portofelul e foarte mare tocmai ca sa il gasesc repede … Ia cartea de identitate daca gasesti portofelul. Zic „nu se poate, e aici, sigur!” si ma apuc de fatza cu politistul sa rastorn geanta cu totul, el ma lasa sa imi fac damblaua si cand ma vede ca gata termin cu agitatia zice „asta cautati?”. Am inlemnit! Era portofelul meu! Cum ajunsese la el? M-a luminat repede, fusese adus de o batrana la sectie, batrana care l-a randul ei l-a gasit aruncat la ea in curte peste gard, de catre cine nu se stie, cum mi-a fost furat nici asta nu stiu. Oricum si-au luat tzeapa ca fusesem la hypermarket si lasam ultimii banutzi acolo, mai aveam doar vreo 200.000 lei ramasi in el, dar m-am bucurat ca au avut constiinta si nu au distrus actele de identitate ca mi-era o sila sa ma apuc sa imi fac buletin, permis si toate cele. La vreo luna dupa intamplare, suna cineva la usa pe la 9 dimineata, deschid, o tanti pe care nu o cunosteam. Se uita la mine, se uita la ceva din mana si zice „poftiti”, iau, ma uit, cartea mea de identitate! Zic hai ca e culmea, de unde o aveti doamna? si imi povesteste ca am fost sa ridic un colet de la posta, i-am dat cartea de identitate doamnei de la ghiseu, mi-a pus-o inapoi pe ghiseu si eu n-am mai luat-o si pentru ca statea in zona s-a oferit sa mi-o aduca. Doamna, va multumesc, sa va dea D-zeu sanatate, poftiti sa va servesc cu ceva! Faza cu adusul acasa mi s-a mai intamplat de vreo 2 ori…. am avut parte numai de oameni cu simt civic. Cam asa si cu mine, n-am ce sa fac, e iremediabil, alta mama nu mai face! 🙂

Portia de incredere

Azi am vorbit pe mess cu o prietena draga 5 minute, atat. Noi vorbim la telefon o ora cel putin si cand ne intalnim nu ne mai dezlipim, conversatia pe mess nu ne caracterizeaza, dar din lipsa de timp, agitatia zilnica, munca multa, responsabilitatile, ne fac sa profitam de orice ocazie. Ne-am intrebat de sanatate, ce mai facem si am raspuns la fel „muncesc”, m-a intrebat „esti bine?” si in momentul ala stiam ca sunt bine si chiar daca nu sunt, o sa fiu.

Sunt perioade si perioade in viata noastra, dar in alea in care simti ca parca toate ti se intampla numai tie, cand parca nu iti iese nimic sau iti ies toate numai pe dos, cand esti dezamagit, ce faci? Eu, daca sunt chestii marunte, vreau sa fiu singura, sa ma linistesc, sa ma uit in oglinda si sa nu-mi placa de mine asa cum sunt in momentul respectiv, sa ma dezmeticesc si sa ma incurajez sa merg mai departe. De multe ori imi iese.

Daca e ceva care ma lasa fara puteri sau se strang prea multe deodata si nu le mai fac fatza, apelez la „terapeut” 🙂 Sun sau ma intalnesc cu prietenele de suflet … unde pot sa ma plang in voie … Prietena de care va spuneam mai devreme e terapeutul-sef, e cea mai cea, dupa o discutie cu ea ma simt atat de puternica incat as putea sa mut si muntzii din loc, nu stiu, ma umple de energie, imi reda increderea in mine atunci cand ma simt depasita de unele situatii si de unde ma simteam depasita, trec peste ele cu brio, ma face sa gasesc mereu putere in mine!  Are ea ceva numai al ei!

Familia (parintii)… nu stiu …. de multe ori nu vreau sa ii mai incarc si cu problemele mele care poate mi se par doar mie probleme, poate am exagerat atunci si acum cand ma gandesc la unele „probleme” sunt chiar niste copilarii, ce sa mai … nu vreau sa isi faca si alte griji decat cele pe care le au oricum. Desi, de multe ori i-am sunat sa le zic ca sunt racita sau ca ma doare ceva, doar ca sa ii aud cum zic „iepuras” (mama) si „fata lui tata cea frumoasa si desteapta” (tata evident 🙂 ) si sa ma rasfate putin macar cu vorba, sa pupe mama sau tata si sa treaca tot ce e rau sau doare. Ei ma fac sa ma simt bine, sa ma simt iubita neconditionat, sa stiu ca orice s-ar intampla vor fi alaturi de mine.

Iubitul e si el o varianta (asta numai daca nu e raspunzator pentru starea mea 🙂 ).

La randul meu, incerc sa dau mai departe din ceea ce primesc, adica vreau sa insuflu incredere altora. Nu stiu… prea multi nu au incredere in ei, in ceea ce pot, nu sunt constienti de adevarata valoare. Ne lovim de niste complexe idioate „de ce sunt creatza si nu cu parul drept”, ” am fundul prea mare”, „sunt prea mica de inaltime/prea inalta”, niste chestii de ma lasa cu gura cascata. Cred ca sunt eu mai altfel, niciodata n-am fost stresata ca am fost slaba sau ca m-am mai ingrasat, sau ca imi sta parul valvoi de fiecare data dupa ce fac baie sau mai stiu eu ce alte tampenii d-astea, am fost multumita cu mine, m-am acceptat asa cum am fost lasata si ma preocup de alte lucruri, sa ma multumesc ca sunt sanatoasa, ca sunt inconjurata de prieteni care ma accepta asa cum sunt si ma inteleg, ma ajuta, ca am casa, ca imi permit concediile pe care mi le doresc, multe lucruri care ni se par normale, dar la care altii doar viseaza.

Ma rog, ideea era ca fiind complexati sau axandu-ne pe micile defecte, nu mai reusim sa ne evaluam la adevarata valoare, sa ne percepem cat suntem de puternici si de norocosi ca suntem asa cum suntem, indiferent cum! Am cunoscut o persoana care era complexata ca avea palmele prea mari, numai ea vedea asta, mie mi se pareau normale, dar asta o facea sa stea mereu stresata, sa se gandeasca numai la asta, sa-si ascunda mainile, sa stea cu privirea in pamant. Capul sus (ala de pe umeri 🙂 )! O prietena de-a mea e complexata ca e inalta, cand sta dreapta parca toata fatza i se schimba, radiaza, e altceva, dar nu, ea sta mereu mai cocosata, nu poarta tocuri. Si e atat de frumoasa si de desteapta, mereu ii repet lucrurile astea, pana i-or intra in cap. Am fost cea mai mandra cand am reusit ca schimb o prietena (acum) care o apucase cu curentul Emo, breton in ochi, negreala la ochi si pe unghii cat cuprinde. Ne stiam din vedere dar nu schimbasem 2 vorbe fata in fata, cand am avut prima ocazie i-am spus ca are cei mai frumosi ochi pe care i-am vazut si e pacat ca isi tine bretonul ala sa ii acopere, ca e atat de finutza si nu i se potriveste in niciun fel (si asta era adevarul). A simtit ca vorbesc din suflet, a simtit nevoia sa ii dau mai multa incredere, am devenit prietene, a aruncat oja neagra, si-a scos cercelul din limba si mi-e draga.  Am atatea exemple concrete incat pot sa scriu lejer 50 de pagini. Trezirea la realitate! Nu suntem perfecti! Daca tu te simti bine in pielea ta, daca tu ai incredere in tine asa vei fi perceput si de catre ceilalti.  Suna a lectie standard, ati mai auzit cuvintele astea de atatea ori …

In ultima perioada m-am „imbogatit” cu si mai multi prieteni, persoane deosebite, pe care le admir pentru ceva-ul acela al lor. Am insa un mare regret! Munca, alergatura continua dupa bani, familia, poate si  rutina, uneori comoditatea, ma fac sa nu ma intalnesc atat de des pe cat mi-as dori cu prietenii. Si multe prietene imi sunt dragi si stiu ca daca le-as suna la orice ora din zi sau din noapte mi-ar fi alaturi, si totusi ma trezesc de multe ori ca poate nu vorbim cu saptamanile … trece timpul asa repede, nici nu ne dam seama!

Si uite asa am sarit de la una la alta, ce sa fac, vreau sa scriu ceva, imi vine in cap altceva. Nu sunt nici eu perfecta, nu pot fi mereu coerenta, nu pot fi mereu spirituala, dar macar azi pot fi racita si fara somn 😛 Ideea principala, daca faceti analiza pe text, era ca vreau sa aflu reteta, cum sa facem cu increderea asta sa fie multa, gratis, la indemana oricui!


ORGANIZARI EVENIMENTE

One Night Dress

Abonati-va prin e-mail

Pentru orientare in timp

martie 2009
L M M J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

SA O SALVAM PE ALEXIA!

DANIEL RADUTA ARE NEVOIE DE NOI!

Îl susţin pe Daniel Răduţă

DARUITI!

DECAT SA FII TRU, MAI BINE FII TU!

RECLAME

Page copy protected against web site content infringement by Copyscape

Hai sa ne … twitterim

Ochi care citesc acum (x2)

Click-uri

stat counter

DE PRIN LUMEA MARE, AU AJUNS DIN INTAMPLARE